mentinerea granitelor: identitate si politica

Adesea, miscarea sociala [i], trecuta si prezenta, incearca sa foloseasca identitatea ca si un instrument de eliberare. Miscarile bazate pe identitati legate de gen, orientare sexuala, clasa sociala si abilitati, toate au succes in oarecare masura in a zdruncina ierarhia si oprimarea. Nu vreau sa diminuez importanta si impactul activismului din trecut sau din prezent. Viata mea ar fi fost mult mai grea inainte de miscarea feminista si de eliberare/egalitate pentru homosexuali. Parerea mea este ca politica identitara are o capacitate limitata de a zdruncina ierarhia deoarece depinde de aceleasi radacini ca si sistemul pe care isi doreste sa il inlature. „Uneltele stapanului niciodata nu vor distruge casa stapanului.[ii]”

Asta inseamna ca toti trebuie sa fim la fel?

Identitatea este de asemenea si raspunsul la intrebarea „cine sunt eu?”. Asta inseamna cu totul altceva decat a raspunde, „ce fel de persoana sunt eu?”. Etichete ca „femeie”, „alb” si „heterosexual” ne indica pozitia cuiva in diferite ierarhii. Aceste pozitii, aceste identitati, sunt importante pentru a indica modul in care cineva se gandeste la propria persoana. Dar ele nu ofera un raspuns la intrebarea „cine sunt eu?”. Fiecare e unic, in acelasi timp similar si diferit fata de ceilalti, in nenumarate feluri. Incercarile de a elimina identitatea in sensul ierarhic (de exemplu, unele animale sunt mai egale decat altele) nu e acelasi lucru cu eliminarea identitatii in sensul individual al cuvantului (de exemplu, eu tot Jamie voi fi). Cand vorbesc de probleme legate de identitate, ma refer la „cutii” si nu la indivizi.

Sa luam „orientarea sexuala” ca si examplu. Se spune ca oamenii pot fi pusi in trei cutii, in functie daca le plac barbatii, femeile, sau ambele. Desi e o idee destul de acceptata, pare sa creeze suferinta cu varf si indesat. Oamenii isi fac probleme despre propria imagine, si incearca sa se asigure ca ceilalti isi dau seama „ce” sunt. De asemenea, ne facem probleme despre „ce” sunt alti oameni—sunt ca mine sau altfel? Unii oameni sunt atat de nefericiti si ingrijorati de aceste lucruri, incat ii ataca pe altii, fie fizic, fie verbal. Chiar si oameni care se considera heterosexuali pot fi atacati. In sfarsit, oamenii sufera cand se simt atrasi de alti oameni de gen „gresit”, sau isi fac griji cum ca altii ar crede acest lucru. O alternativa ar fi sa le acordam tuturor sanse egale si sa ii iubim pe toti. Cei care reusesc acest lucru se vor putea atunci simti superiori celor ale caror dorinte sunt mai putin corecte din punct de vedere politic. O alta alternativa ar fi sa renuntam la a ne gandi la oameni (inclusiv la noi insine) in termeni de orientare sexuala, si in schimb sa recunoastem faptul ca dorintele sexuale ale oricarei persoane sunt complexe si unice. Asta ar insemna sa fii tu insati in loc de heterosexual, homosexual, sau orice altceva, si sa te gandesti la oameni ca si oameni, si nu ca membri ai unor categorii. Niciodata nu am putea fi la fel cu totii, nici daca am vrea!

Care e problema cu identitatea politica?

Identitatea separa oamenii. Ne face sa credem ca „noi” suntem diferiti fata de „altii”. Identitatea, de asemenea, incurajeaza conformismul. Cum altfel pot arata ca fac parte din „noi” daca nu ma conformez codurilor prescrise acelei identitati? Aceasta constructie de similaritate si diferenta exista fie ca vorbim de grupuri de politica identitara traditionale ca si „persoane cu handicap” fie ca vorbim de identitati politice ca si „ecologisti”. Aceasta separare a noastra de ei are consecinte serioase pentru miscarea politica.

Identitatea incurajeaza izolarea. Ghetourile politice nu pot exista fara identitate politica; si existenta ei le incurajeaza. Nu numai ca „activistii” sunt separati de „ne-activisti”; in cadrul ghetoului politic larg, anarhistele, feministii, ecologistele (printre altii) se simt implicati in lupte separate. Cei care se considera activi din punct de vedere politic sunt separati intre ei si fata de cei care nu impartasesc aceeasi identitate „activista”. O miscare eficace pentru o schimbare sociala radicala nu poate fi bazata pe asemenea diviziuni.

Identitatea reduce fenomene sociale la indivizi. Concepte ca anarhism si rasism sunt sociale. Ele nu exista in indivizi, asa cum sugereaza termeni ca „anarhist” si „rasist”. Mai degraba, ele exista ca si idei, practici si relatii. In majoritatea societatilor, rasismul e inerent in relatiile noastre institutionalizate si modurile noastre de a gandi. Putem si trebuie sa criticam rasismul, dar a-i ataca pe oameni ca sunt „rasisti” nu va face decat sa ii indeparteze de eforturile noastre.[iii] In plus, e periculos sa credem ca „rasistii” pot fi separati de cei dintre noi care sunt „ne-rasisti”. In acelasi fel, anarhismul exista peste tot in societate. De fiecare data cand oamenii coopereaza pentru un scop comun fara a fi obligati, aceea e anarhie. De fiecare data cineva crede ca oamenii ar trebui sa se inteleaga intre ei, fara dominatie, acela e anarhism. Daca vedem rasism doar in „rasisti”, nu vom putea zdruncina in mod eficace rasismul. Daca vedem anarhism doar in „anarhisti”, vom ignora nenumarate si necesare surse de inspiratie.

Identitatea incurajeaza puritatea. In cazul in care credem ca un concept ca feminism poate fi intruchipat de indivizi, atunci unii oameni vor fi mai feministi decat altii. Asta duce la dezbateri despre „feministi” adevarati si cum ar trebui feministii sa se comporte (de exemplu, dezbateri despre feminism si heterosexualitate). Puritatea feminista duce la ierarhie (de exemplu, mai mult sau mai putin feminista, feministe mai bune sau mai rele) si incurajeaza vinovatia (de exemplu, te intrebi „niste feministe adevarate ar gandi/actiona in acest fel?”).

Identitatea politica simplifica identitatea personala. O problema a identitatii feministe, de exemplu, este ca ne cere sa ne concentram asupra unui aspect al vietii noastre complexe. Deseori, miscarea feminista a fost dominata de femei albe, de clasa mijlocie, ce au o anumita perspectiva asupra a ceea ce inseamna „problemele femeilor”. Multe femei au fost puse in situatia de a alege intre a se implica intr-o miscare a femeilor care nu ia in considerare chestiuni de etnie sau clasa si o miscare politica de culoare sau a clasei muncitoare care nu ia in considerare genul. Dar, alternativa unor politici identitare specializate ar fi aproape caraghioasa (de exemplu, un grup pentru femei de culoare, cu handicap, transgen, lesbiene, si care fac parte din clasa muncitoare). In acelasi fel, daca ma descriu ca fiind un feminist, un anarhist, si un radical din punct de vedere al sexului, deodata devin trei persoane diferite. Insa daca spun ca sustin si profesez feminism, anarhism, si politici sexuale radicale, sunt o persoana cu o varietate de convingeri. [iv]

Identitatea adeseori duce la imaginarea unor interese usor de definit. Feminismul e adeseori prezentat ca fiind doar pentru femei’; se crede ca barbatii intotdeauna vor avea de castigat de pe urma sistemului de gen. Multi barbati intr-adevar au de castigat in mod clar de pe urma sistemului de gen, in termeni de dominatie institutionalizata. Daca credem ca interesele provin in mod inerent din sistemele curente, nu ne putem imagina cum oamenii ar putea beneficia de pe urma unor sisteme alternative. Daca vrem sa incurajam si sa inspiram oamenii sa creeze o alta forma de societate, va trebui sa impartasim intre noi ceea ce credem ca e benefic. Va trebui sa recunoastem ca diferite sisteme de valori (de exemplu, dominatie fata de compasiune) duc la interese diferite.

Identitatea descurajeaza participarea. Daca oamenilor le e frica ca vor fi etichetati si exclusi (de exemplu rasisti, homofobici), le va fi frica sa se implice si nu se vor implica. In acelasi fel, oamenii nu se implica daca nu cred ca este in interesul lor propriu. Daca perpetuam ideea ca feminismul e doar pentru femei, barbatii nu vor vedea ca ar putea fi si in interesul lor sa sustina feminismul. Sau, ar sustine feminismul, insa s-ar simti vinovati in ceea ce priveste privilegiul lor masculin. In orice caz, barbatii nu se simt incurajati sa participe in miscarile feministe. O schimbare sociala radicala cere o miscare sociala de masa. Politicile identitare, prin definitie, nu pot obtine acest lucru. Politici identitare, ca si „ecologist”, pot deveni o baza pentru politici minoritare.

Identitatea creaza opozitie. Impartind lumea in perechi opuse (barbati/femei, heterosexuali/homosexuali, clasa dominanta/clasa muncitoare, albi/negrii), identitatea creaza tipuri opuse de persoane care cred ca au interese opuse. Aceasta opozitie impiedica oamenii sa vad interesele comune, ca si fiinte umane. Opozitia a doua forte care imping una in directia celeilalte inseamna ca putin se va schimba.

Identitatea ingheata fluiditatea. Nici identitatea individuala (de felul „cine sunt eu?”), nici organizarea sociala nu sunt fixe, ci sunt in continua miscare. Identitatile politice cer ca aceste procese fluide sa fie niste realitati inghetate, cu anume caracteristici si interese inerente. Prin faptul ca nu reuseste sa recunoasca natura identitatii si a societatii, identitatea politica nu poate decat sa inhibe schimbarea sociala radicala.

Probabil ca nu e perfecta, insa nu poate fi o strategie folositoare?

E o strategie foarte folositoare daca nu vrei sa schimbi lucrurile prea mult. Identitatea politica se potriveste de minune cu ideologia dominanta, neo-liberala. Grupuri create in jurul unor identitati oprimate pot presa statul pentru drepturi civile. Aceasta idee, de a incerca sa protejam indivizii fara a schimba relatiile sau sistemele de organizare e compatibila cu baza individualistica a capitalismului si a „democratiei” reprezentative.

Nu as spune niciodata ca o strategie trebuie sa fie „perfecta” pentru a fi folositoare, insa trebuie sa fie congruenta cu scopurile sale. Scopul si mijloacele pot fi separate una de alta doar in mintea noastra. Daca scopul este de a elimina divizarile sociale ierarhice (de exemplu, gen, etnicitate, nationalitate, orientare sexuala, clasa), o strategie bazata pe aceste diviziuni nu poate avea succes.

Daca identitatea politica e o strategie atat de proasta, de ce e asa de des folosita?

La nivel personal, identitatea politica ne face sa ne simtim parte din ceva mai mare in timp ce ne facem sa ne simtim speciali ca suntem diferiti Pe termen scurt, poate fi un mecanism de aparare foarte eficient. De exemplu, sunt convins ca mediul sexist si homofobic in care am crescut m-ar fi ranit mult mai mult daca nu as fi putut sa convertesc stigma in mandrie. Totusi, faptul ca te simti separat si diferit fata de alti oameni nu poate fi o strategie reusita, pe termen lung, nici din punct de vedere psihologic, nici politic.

Care e alternativa identitatii politice?

Daca granitele sunt problema, atunci trebuie sa ne sprijinim si incurajam reciproc sa demolam gardurile. Doua unelte vitale pentru distrugerea granitelor sunt analizele sistematice si strategiile de compasiune.

Trebuie sa recunoastem ca opresiunea nu e doar o practica a indivizilor care detin puterea asupra celor care nu au. In schimb, am putea vedea cum forme de organizare (inclusiv institutii si relatii) produc ierarhii si granite in mod sistematic. Oamenii vor vedea ca au un interes in a se implica daca isi dau seama ca problemele lor individuale—anxietate, depresie, oboseala, manie, saracie, munca fara sens, viata sexuala nesatisfacatoare, etc—nu sunt unice, ci sunt produse in mod sistematic. Mai mult decat atat, actiunea lor va fi eficace doar daca vor incerca sa reduca toate formele de dominare si ierarhie. Constructii ca si gen, sexualitate, capitalism, rasa si statul-natiune sunt sisteme interdependente. Fiecare sistem de dominatie serveste la intarirea celorlaltora. Asta nu inseamna ca trebuie sa rezolvam toate problemele pe loc, insa trebuie sa recunoastem ca toate problemele sunt probleme umane. In acelasi timp, trebuie sa nu credem ca un anume sistem de dominatie (nici macar capitalismul) este sursa celorlalte.

Politica radicala rar pare atragatoare deoarece se axeaza pe relele din lume. Aceasta ofera prea putina speranta sau ajutor in viata de zi cu zi. Daca vrem sa vedem o miscare sociala de amploare, pentru o schimbare radicala, trebuie sa le oferim oamenilor ceva ce are valoare pentru ei. A asculta doleantele oamenilor, a ne pasa de problemele lor si a ii incuraja si sprijini pentru a gasi solutii sistemice, toate acestea necesita compasiune. Trebuie sa le oferim oamenilor o calitate mai buna a vietii in loc sa ne concentram atat de mult asupra aspectelor deprimante ale societatii contemporane.

Trebuie sa recunoastem, de asemenea, ca cei situati in categoriile mai privilegiate pot suferi si ei in anumite feluri. Cel putin, oamenii care simt o nevoie puternica sa domine si sa controleze trebuie sa sufere de o adanca nesiguranta, rezultatul concurentei si al ierarhiei. Nesiguranta, dominatie si control nu duc la relatii implinite si substantiale cu alti oameni. Atacandu-i pe cei in pozitii „privilegiate” nu ajuta prea mult la zdruncinarea acestor sisteme. In plus, le acorda prea multa importanta oamenilor din acele pozitii—ei sunt si produsi si producatori ai sistemelor, exact ca si ceilalti dintre noi.

Pentru a reorganiza societatea in mod sistematic, ar trebui sa incercam sa micsoram dominatia sistematica si suferinta si sa incurajam o compasiune sistematica. In acelasi fel in care forme aparent separate si incoerente de dominatie se pot ajuta si mentine reciproc, si o organizare a societatii bazata pe compasiune poate deveni sistematica si capabila de a sustine singura.

Eforturile mele politice au fost axate pe incurajarea oamenilor de a se simti mai in largul lor cu sexualitatea in general. Dar sexualitatea e doar un domeniu in care o abordare sistematica si plina de compasiune are un potential mai radical decat politizarea identitatii.

Gaseste surse de suferinta, oricare ar fi, si sprijina si incurajeaza oamenii sa gaseasca moduri de a crea legaturi cu ei insisi si cu alti oameni pentru a reduce acea suferinta. Ajuta la crearea unor institutii cooperative, care se bazeaza pe compasiune (de exemplu, centre sociale, grupuri de sprijin/discutie, servicii de mediere, centre de sprijin pentru ingrijirea copiilor, „hrana nu bombe”). Spune-le celor din jur cand ii admiri sau cand le apreciezi eforturile. Sprijina-i pe cei care doresc sa isi schimbe mediile in care traiesc (de exemplu, rezistenta la locul de munca). Ofera alternative celor care sunt implicati sau se gandesc sa se implice in pozitii de autoritate (de exemplu, armata, politie, managementul afacerilor).

Prin beneficiile si placerile pe care le ofera, organizarea cooperativa, pe baza de compasiune, devine o amenintare puternica la adresa lumii definite de granite si graniceri. Banuiesc ca grupurile fragmentare, demonstratiile anti-orisice, intalnirile neprietenoase, exclusive si discursurile utopice, despre „dupa revolutie”, nu au acelasi potential de a-i atrage pe cei din afara ghetoului activist.

De citit:

Anonymous (1999) Give Up Activism in Reflections on June 18th. De asemenea, la

http://www.eco-action.org/dod/no9/activism.htm#
Begg, Alex (2000) Empowering the Earth: Strategies for Social Change. Totnes, Green Books
CrimethInc. (2002) Definition of Terms. Harbinger (4)

http://crimethinc.com/library/terms.html
CrimethInc. (2002) Why We're Right and You're Wrong (Infighting the Good Fight). Harbinger (4)

http://crimethinc.com/library/right.html
Edwards, David (1998) The Compassionate Revolution: Radical Politics and Buddhism. Totnes, Green Books
Heckert, J. (2003) Sexuality | Identity | Politics in J Purkis and J Bowen (eds) Changing Anarchism. Manchester, Manchester University Press
hooks, b. (2000). Feminism is for Everybody: passionate politics. London, Pluto Press
LeGuin, U. (1999/1974). The Dispossessed. London, The Women's Press

--------------------------------------------------------------------------------
[i]Urmand-o pe bell hooks, folosesc “miscare sociala” in loc de a sustine ca se pot plasa granite intre “miscari sociale” bine delimitate.
[ii] Vezi Audre Lorde, The Master's Tools Will Never Dismantle the Master's House (Uneltele stapanului nu vor distruge casa stapanului niciodata), in Sister Outsider: Essays and Speeches 110, 112 (1984),– titlu imprumutat de la o veche zicala a luptei pentru drepturi civile din SUA.
[iii]Vezi ‘Border Camps : The New ‘Sexy’ Thing?' in acest numar.
[iv] Citeste orice de bell hooks pentru mai multe detalii pe aceeasi tema.
[v]See www.intercourse.org.uk

-- greenpepper, oct. 30 2002
-- traducere de claudia