Ziua protestelor am ales-o sa fie 16 iulie, departe de a fi ceva simbolic inceasta data, pur si simplu mai devreme nu s-a primit. Ora am decis-o la 8:30, din cauza ca lucrarile summitului se incep la 9:30, iar din SPB pina la locul de desfasurare a summitului - Strelna - sunt undeva 30-40 min cu masina.

trei pesoane la ora exacta trebuiau sa faca un semn conventional tuturor celorlalti, tot ei puteau sa decida pe loc daca actiunea se va intimpla atunci sau se amana pentru o ora mai tirzie.

iesim din apartament mai dimineata decat de obicei, strazile sunt aproape pustii (e duminica), la statiile de metrou numarul de politisti este normal, cate doi la fiecare intrare in statie. Pe drum intilnim alte citeva persoane care merg in aceeasi directie cu noi, nu schimbam nici o vorba, numai o inclinare a capului si atit. Deci vom fi mai multi, ne mai inveselim putin (ca sa fiu sincer am aflat numarul exact de participanti la proteste abia la Sectorul de politie).
Coboram cu o statie de metrou inainte de destinatia finala. Strazile sunt semipustii, insa pline de agenti de circulatie, politisti, trupe OMON, si,fara nici o indoiala, politisti in civil si agenti ai securitatii. Un specific al acestui summit, dar un lucru obisnuit pentru cetateanul rus obisnuit, il constituie trupele OMOM, prescurtat de la Otread Militii Osobovo Naznacenia (literal:detasament al politiei cu destinatie speciala), trupe speciale in cadrul organelor de politie, caracterizate prin brutalitate, violenta si indiferenta fata de normele legale, din relatarile colegilor rusi ei dintii bat si pe urma intreaba. La fiecare intersectie de strazi sta cite un autobus cu OMON.

Ajung in fata hotelului Radisson la ora 8:00, am inca jumatate de ora, ma plimb pe Prospectul Nevski. Insa nu eram singur, dau mereu de fete cunoscute, jurnalisti care se plimba "intimplator" si privesc cu un viu interes cladirile istorice si mai putin istorice. E tragic la ce se ajunge in incercarea de ati spune parerea. Forumul Social Rus, desfasurat in zilele premergatoare summitului, este un exemplu in aceste fel. In tot orasul nu s-a gasit altceva decat un stadion, aflat pe malul Golfului Finic, la 2 km de cea mai apropiata statie de metrou. Stadion special proiectat pentru ca politia sa poata face fata unor eventuale manifestari ale microbistilor:garduri de fer si numai o singura intrare. Stadion fara de protectie contra razelor solare datorita careia este imposibil sa te afli din cauza nabuselii, deasemenea nu a fost permis sa se foloseasca gazonul si nici sa se calce pe el, corturile fiind asezate imprejurul stadionului. Cu o zi inainte de deschiderea forumului, politia si trupele OMON erau deja pe loc, persoane din automobile filmau sau fotografiau pe cei care soseau la forum, la fel au fost folsiti si agenti in civil. Accesul pe stadion se facea numai dupa ce iti era controlat bagajul si erai verificat cu detectorul de metal. Cineva a incercat sa treaca cu o bucata de cablu electric, vroia sa-l foloseasca pentru iluminat, nu i s-a permis, motivandu-se ca cablul poate fi folosit la constuctia unei bombe. Acestea corelate cu masurile de intimidare,au facut ca forumul partial a esuat, la el participind in jur de 600-700 persoane, cu toate ca se asteptau 2000.

E 8:30, politistii din fata hotelului nu dau nici un semn ca ar fi alarmati, in fata hotelului se afla un minibus, in care se afla deja citeva persoane. Brusc spre hotel, peste carosabil se avinta niste tineri. Ei toti au stat pina acum cine in cafenele, cine “astepta autobusul” la statia din fata hotelului, sau pur si simplu se primblau.
Alerg si eu, ajung la 10 metri in fata hotelului, politistii par buimaciti, unul din fata mea vorbeste la telefon, par foarte uimiti. Ma gindesc ca avem poate 10 minute la dispozitie (ceea ce a fost gresit pina la urma), ajut un coleg sa desfaca un baner, si in tot acest timp scandam “NoG8, NoG8” in rusa si engleza, se aude si o trompeta, traficul pe strada este blocat, reusesc sa vad capul unui sofer dintr-un autobus scos afara, pietoni care se uita la noi. Deja s-a format un semicerc de oameni in fata hotelului.

Brusc fara nici un avertisment, politistul din fata mea ma apuca de mina si incepe sa ma traga afara din grup (aparent ei ii apucau pe persoanele care tineau banere sau pe care le considerau iniatori), citiva prieteni ma trag inapoi, un al doilea politist ma apuca de alta mana, in jurul meu se petrec acelasi lucru, cel putin un politist sau
soldat OMON la fiecare protestatar. Politistii “mei” incearca sa-mi duca miinele la spinare. Dupa o lupta scurta reusesc sa ma eliberez de
ei, incerc se ridic un baner aruncat pe jos, dar sunt inhatat de alti doi, unul imi apuca miinele de la spinare, altul ma apuca de git si
sufocindu-ma ma pune jos, simt ca imi pierd respiratia il bat peste
picior ca sa slabeasca strangularea. De sub corpul lui pot sa vad ca aproape toti ceilalti sunt trintiti pe asfalt cu fata in jos. Au trecut maximum 5-7 minute, sunt luat de doi politisti, incerc sa ma impotrivesc, dar vin alti doi care ma apuca de picioare, si nu-mi ramine nimic altceva decit sa m abucur de scurta calatorie, circulatia pe strada este inca blocata, dar au venit deja mai multi politisti si OMON, reusesc sa obsrev citeva persoane cu camere foto care sunt inconjurati de politie.

Suntem dusi pina la autobusul OMON, care se afla dupa coltul hotelului, pe prospectul Vladimirovschii. Acolo sunt deja aproape toti ai nostri. Sunt pus la perete cu miinele si picioarele desfacute, toti scandam “NoG8, NoG8”, sunt controlat, imi este luat din buzunare, care imi vor fi intoarse ulterior in autobus: pasaportul, doua monezi pentru metrou,harta SPB, 20 ruble si un “fluturas” cu informatie cum sa ne comportam cu politia.

In jurul meu fata de ceilalti este aplicat un tratament identic, scandam in continuare “NoG8, NoG8”, nu tragem atentie la tipetele politistilor de a ne opri. Privirile politistilor par foarte uimite cind privesc la noi, ei tot intreaba “pentru ce va trebuie toate acestea?, mai bine stateati acasa”, la acestea noi raspundem cu o scurta lectie despre ce este G8 si pentru ce am iesit noi in strada. Suntem urcati in autobus, noi suntem mai multi decit locurile disponibile, totusi ne asezam pe toate locurile libere, incit miltionerii sunt nevoiti sa stea in picioare. In autobus este o galagie totala, toti vorbesc unul cu altul, nimeni nici nu atraga atentia la militie, macar si pentru citeva minute noi reusim sa avem o “superioritate” fata de ei. Personal discut cu un agent in civil despre “posibilitatea de a fi trimisi in Cecenia, ca sa vedem ce inseamna lupta”, Conventiile Internationale de la Geneva privind prizonerii de razboi si daca noi ne putem socoti prizoneri de razboi. Discutia poarta un caracter mai mult ironic, totusi ajuta sa ne mai calmam si choar sa ne mai inveselim.

In jurul orelor 9:00 suntem adusi la Sectorul de Politie N 28, aici toti sunt luati prin surprindere. Primele citeva minute sunt un haos total, noi umplem aproape tot spatiul sectiei de garda. Sta o galagie infernala, noi discutam intre noi,politistii intre ei isi lamuresc relatiile. Totul s-a explicat prin faptul ca noi nimerisem la schimbul garzilor, abia dupa ce politistul de serviciu ne a rugat sa fim mai linistiti si sa fim pritenosi unii fata de altii (vorbe care au rupt un val de hohote de ris, atit din partea noastra cit si a celorlati politisti), totusi s-a facut mai liniste.

Dupa cca 10-15 min. incepe procedura standart, ne sunt luate pasapoartele pentru a fi identificati, si o parte din noi sunt inchisi intr-o celula. Ceilalti fie sunt inchisi intr-o alta celula, sau stau in afara lor. Celulele reprezantau niste camere de beton, cu scaune tot din beton, un miros ingrozitor si un bec chior care lumina de sub pod. Faptul ca eram mai multi de ai nostri, “politici”, facea sa ne simtim mai siguri pe noi. Dimensiunile camerei erau aproximativ 4 pe 2 metri. Si in aceasta camera sunt inchisi 20 de oameni. Dupa cel mult 15 min. sunt chemat afara ca sa fiu pus intr-o a doua celula: aici se afla si restul strainilor, cetateni ai statelor CSI – ucraineni si belorusi. In celula cealalta sunt numai cetateni rusi, iar strainii straini sunt dusi la al doilea etaj. Tot aici se afla si jurnalistul din Ucraina care a fost arestat, Maxim Butchevici, pe motive ca a participat la proteste, cu toate ca el nu a particpat in nici un fel.

Dupa inca ceva timp sunt dus la al doilea etaj, unde mi se incearca sa mi se ia marturii, refuz pe motiv ca vreau sa vina avocatul meu. Avocatul avea sa nu mai vina in acea zi: el a asteptat mai multe ore in fata sectorului de politie fara a i se permite sa intre. Sunt pus sa astept afara in coridor,aici deja sunt mai multi de ai nostri. Ma adresez cu rugamintea sa ni se dea scaune, dar sunt refuzat pe motiv ca, adica, toti ceilalti politisti stau in picioare; or, eu cred ca simplul fapt de a spune ca nu au scaune ar fi fost mult mai cinstit. Din acest motiv toti noi ne asezam pe podea, ceea ce trezeste o vie dezaprobare din partea soldatilor OMON si a unor superiori, care tot incearca sa ne ridice, dar noi oricum o tinem pe a noastra.

Cetatenii “straini straini” refuza sa vorbeasca fara translator si/sau reprezentati ai consulatelor. Politia reuseste sa faca rost de niste translatori din germana si engleza, dar a caror prezenta nu aduce prea mul succes, toti o fac pe “mortul in papusoi”, se fac ca nu inteleg sau ca nu aud, nu reactioneaza in nici un fel cind li se pronunta numele. Odata din acest motiv s-a intimplat un caz comic, sunt luat drept alta persoana si sunt dus sa depun marturii, toate afirmatiile mele ca nu sunt persoana care ei pretind sa fiu nu sunt luate in serios, abia in cabinet politistul intelege ca s-a gresit. Acest caz a rupt un val de hohote de ris.

Sunt chemat a douu oara, de data aceasta imi este gasit si un “translator din moldoveneasca”, un lucrator de politie, tatal caruia este un gagauz din Moldova, asezat cu traiul in Rusia, fiul nu stie romana, numai o intelege. In fine dau niste marturii precum ca am fost retinut de niste persoane care nu s-au legitimat, si in genere nu inteleg pentru ce sunt aicea.

Sunt lasat in coridor, este deja aproape amiaza, politistii sunt mult mai putini. Toti sunt chemati unul cite unul sa dea marturii, celalti stau pe podea in coridor si discuta. Nu ducem lipsa de informatie, sunt persoane care au telefoane mobile si comunica cu exteriorul prin
SMS-uri. Intru in discutie cu doi politisti OMON, discutam despre una despre alta, de ce am iesit sa protestam, contra ce protestam etc.

Tot in aceasta perioada am avut o discutie ci seful sectiei de politie despre sansele mele de a zbura de la al doilea etaj daca ma mai apropii de fereastra, desigur ca imi exprim parerea mea total negativa despre acest fapt si de faptul ce se va intimpla daca cineva pateste ceva aflindu-se in incinta sectorului de politie. Totusi sunt fortat s aparasesc fereastra.

Deasemenea primim vizita si lucratorilor Serviciului Federal de Migratiunui, care insista sa ne faca niste poze si sa ne filmeze, la toate cererile noastre insistente ni se raspunde ca asa trebuie. Din acest motiv facem niste mimici cit mai departe de realitate.

Dupa-amiaza trece intr-o pace totala, avem libertatea totala de a ne muta de la un etaj la altul, facem schimb de pareri cu ceilalti de la alt etaj. Glumim pe seama lucratorilor consulari si posibilei competiti dintre ei, daca consulul german a adus apa minerala, apoi atunci consulul polonez va aduce vodka si carne precis, iar consulul britanic bere.
Un grup de rusi care au fost dusi la judecata sunt intorsi inapoi, protocoalele de retinere administrativa nu sunt bune si trebuie sa fie rescrise, ceea ce ei si fac, au chemat niste femei, care scriu protocoalele de mina. Cred scrisul este identic in mai multe protocoale.

Lucratorii de politie in genere au avut un comportament decent, ei fiind numai suparati de faptul ca de ce am ales duminica, care este zi de odihna, si de ce pe teritoriul zonei lor de raspundere.
Spre seara sunt terminate de scris protocoalele, si suntem chemati pe rind sa luam cunostinta si le semnam. Descopar ca mi se incrimineaza “nesupunerea la cerintele lucratorului de politie”, cu toate ca eu nu am auzit nici o cerere formulata de gura vre-unui politist atit in timpul demonstratiei ci si dupa. Scriu o lamurire, si semnez, peste cinci minute imi este adus o copie a protocolului.

In jurul orei 20 suntem dusi in autobusul care ne va duce la Judecatorie. Cu noi se suie si niste politisti si soldati OMON. Suntem numai cetateni straini, din statele CSI. Pe toata perioada calatoriei OMON si-a batut joc de noi, un camarad din Belorusia este lovit peste cap, ceilalti sunt intimidati verbal. Pe toata perioada drumului politistii dinaitobus, stateau cu capetele intoarse si nu au scos nici o vorba. Am dedus ca asemenea cazuri se intimpla regulat,aceasta constituind partea de distractie care revine OMON-ului.

In fata judecatoriei se afla un grup de oameni, care au venit pentru noi, facem semne prin fereastra, ei ne au vazut si na fac semne inapoi. Autobusul trage la intrarea de serviciu, intram in incinta tribunalului si ne asezam pe scaune, trebuie sa asteptam. Grupul de camarazi rusi care au fost adusi inintea nostra au primit cite 2-3 zile de arest administrativ.
In incinta tribunalului parca este stare de razboi, multi politisti cu veste antiglont, accesul persoanelor straine este interzis, cu toate ca este vorba numai de dosare adminsitrative, in sala de judecata este interzis accesul publicului.
Sunt dus in fata judecatorului, in sala se afla inca doua persoane, imi aminteste de judecatile comuniste. Procesul a durat 15-20 min, judecatorul a dat crezare in totalitate protocolului, iar ca argument a servit faptul ca nu sunt cunoscut cu politisti,deci ei nu ar avea nici un motiv sa spuna neadevaruri. Argumentatie mai stupida nu am auzit niciodata, sentinta – 2 zile de arest administrativ, incepind cu ora retinerii. Deci voi iesi marti la ora 9:00.

Alte persoane care au incercat sa se apere au primit cite 3 zile, de exemplu jurnalistul ucrainean, care a adus martori si s-a aparat cu un reprezentant legal. Din grupul nostru inca o persoana a primit 3 zile, tot incercind sa se apere.

Suntem dusi inapoi la un sector de politie diferit de cel din care am afost adusi,aici urma sa petrecm noaptea. In autobus, de data aceasta fara OMON, am avut o discutie cu politistii care ne insoteau:vesnicele intrebari – de ce va trebuie? Am incercat sa raspundem, s-a primit o discutie interesanta, de data aceasta fara nici un fel de manifestari de violenta de orice fel. La sectorul de politie N27,aceeasi problema, de ce ne au adus aici, am auzit aceasta intrebare de atitea ori in acea zi, incit involuntar, am inceput cu totii sa zimbim. Cind niste soldati OMON au incercat sa intre in sectia de politie, ei au fost opriti sa o faca, si au fost rugati sa iasa afara. Nu vreau sa-mi imaginez cu ce s-ar fi terminat daca OMON-ul ar fi intrat.
Dupa aceasta am fost dusi in celule, in care urma sa ne petrecem noapte, in loc de pat ne au servit niste banci tari de lemn si podeau. Cine dormea pa banca sau cine pe podea, cu conditia ca ne vom schimba.
Pe la ora 2 noaptea suntem treziti si dusi in fata unui lucrator al Serviciului de Migratiuni,care ne a anuntat ca din cauza incalcarii regimului de sedere in Federatia Rusa, registratia pe teritoriul Rusiei ne este anulata s ca avem termen de trei zile sa parasim Rusia.

A doua zi suntem dusi la inchisoare, acolo intreg etajul 4 este eliberat pentru antiglobalisti si anarhisti. Aici asteptam pina la orele 12, dupa care saturindu-ne sa asteptam am inceput sa cerem sa fim dusi in camere. Vroiam pur si simplu sa dormim normal in sfirsit. Am refuzat sa lucram si am inceput greva foamei imediat dupa sentinta tribunalului.

A doua zi,marti 18 iulie, la 9 fix suntem eliberati, seara aflam ca avem o petrecere cu toti cei care au participat la proteste. De data aceasta dechis, fara sa ne mai temem ca o sa fim inchisi. Summitul G8 s-a terminat, sistemul a reusit sa ne inchida pe durata summitului dar multumita altor ca noi ziua de duminica a fost ziua protestelor in Rusia, iar noi am fost acei care am dechis-o.