Multi emigranti din Europa de Est trambaleaza cu ei rasismul si homofobia din patria muma. Un scurt raport privitor doua incidente petrecute in New York.

Stimaţi cititori de limbă română:

Sunt o scriitoare nascuta in Transilvania de origine româna/maghiară/roma/germană, dar în present trăiesc în New York. Bunicul meu din partea mamei a fost rrom, şi străbunicul baieţelului meu din partea tatălui său a fost rrom. Eu am aflat despre asta de la mama numai când am fost la facultate în Ungaria şi săraca nu i-a spus niciodată tatălui meu. Când băieţelul meu s-a născut nu m-a întrebat dacă e băiat sau fată, ci dacă pielea lui e închisă la culoare. În Budapesta am încercat să lucrez cu o organizaţie rroma dar a fost tare greu pentru că şeful era patriarhal, aşa că am renunţat şi am pornit pe drumul meu şi nu m-am oprit până în America.
Eu întotdeauna am vrut să scriu ceva despre ce am lăsat în urma. Aproape am terminat, Are We Too White To Be Gypsies? o carte de interviuri conduse aici în legătură cu rasismul şi cum mi-am dat seama ce rău am fost trataţi în Ardeal. În prezent am un spectacol off-off Broadway Three Eco-Friendly Self-Propelled Clowns, un colaj dramatic în care vorbesc şi despre situaţia de acasă. Eu sper să ajung în ţară cu piesa, dar nu ştiu cum, că nu avem bani.

Primul incident s-a petrecut în timpul spectacolului meu, Three Eco-Friendly Self-Propelled Clowns, la data de 9 Noiembrie, 2007 în jurul orei 8:15 p.m. la The Garret Studio TBG Arts Center 312 W. 36 St. New York, când a venit să ne vadă domnul Viorel Chirilă, preşedintele Centrului Cultural Român, o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată de emigranţii români în anii ‘70. Când am ajuns la partea cu rasismul, s-a dus să-l tracaseze pe regizorul tehnic [care mi-a spus după spectacol că d-nul Chirilă a spus “Who the fuck cares about the Gypsies?/Cui futu-i îi pasă de ţigani?”] apoi s-a aşezat iar pe scaun, dar la monologul pacifist despre “A fi ţigan în România” bazat pe scrisul activistului Valeriu Nicolae, a început să o terorizeze pe actriţă, care e ugandeză-rusă-suedeză, dar arată africană-americană. D-nul Chirilă: ‘Are you from Romania?’ Actriţa, neînţelegând, crezând că e mai bine să glumească, ‘Da.’ ‘De cât timp trăieşti aici?’ ‘Şase luni’ ‘Cum de engleza ta e aşa de bună?’ A trebuit să intervin, să-l rog pe domnul Chirilă să îşi păstreze cometariile după spectacol. La asta, dânsul s-a ridicat în picioare şi a zbierat că a avut destul, şi a plecat înjurând ‘Shit and fuck and shit and fuck./Căcat şi futu-i şi iar căcat şi futu-i.’ ‘Who the fuck cares about the Gypsies?/Cui futu-i ii pasa de tigani?’
Noi aici suntem în America, la NYC, e de neimaginat ca o persoană publică să facă comentarii rasiste în public fără să îi sară toţi în cap. Eu nu am experienţă multă în activism social, dar aş vrea să fac publică atitudinea d-nului Chirilă. Presa, ce o fii, scrisori la forurile corespunzătoare, care or fii acelea nu ştiu. El nu e singurul cu atitudini de astea, i-am auzit pe români cum vorbesc în crîşmele lor când am lucrat cândva o lună într-o bombă românescă, dar în public, la un spectacol teatral, la spectacolul meu, nu o să înghit asta.
Păcat ca nu l-am filmat şi să-l fii pus pe youtube.com… Cred că trebuie făcute publice aceste exemple ale rasismului preoponderent în rândurile imiganţilor români, al celor veniţi din Europa de Est în general.

Al doilea incident ce m-a revoltat: luna trecută pe data de Octombrie 1, 2007 la 7:30 p.m. am mers la Deadly Confession, un spectacol sponsorizat de Institutul Cultural Român, agenţia statului roman, prezidat de doamna Corina Şuteu. Spectacolul a fost regizat de domnul Andrei Şerban şi interpretat de actori din Andrei Serban Traveling Academy şi a fost prezentat la teatrul La MaMa E.T.C. A fost bazat pe o carte de interviuri "Spovedanie la Tanacu" scrisă de Tatiana Niculescu Bran.
Piesa este despre o calugăriţă omorâtă în timpul unei exorcizări în Moldova în 2005. A fost în limba română dar cu traducerea în engleză proiectată pe ecran. Toată protipendada din diaspora română a fost de faţă. Ce credeţi? De la început până la sfirşit am auzit înjuraturi şi expresii degradante la adresa ţiganilor şi homosexualilor, calugăriţa era păcătoasă vezi Doamne că era lesbiană printre altele. Totul a fost tradus cuvânt cu cuvânt în engleză.
Dar când au fost făcute remarci anti-semitice în română, traducerea grijulie le-a omis, pentru că în NYC spectatorii evrei ar fii fost jigniţi. Mi s-a facut rău după acest spectacol. La sesiunea de întrebări şi răspunsuri de după spectacol nimeni nu a suflat o vorbă despre ce am auzit pe scenă. Numai că ce minunat e regizorul, şi ce minunat că avem aşa spectacole minunate. Mie mi-a fost rău, zâmbeam năucă, toate amintirile rele m-au copleşit şi gândul că nu voi fi niciodată scăpată de ura omenească de acasă, deşi am venit aici ca să uit, m-a împietrit, amuţindu-mă, dar tot timpul de atunci am vrut să-i scriu o scrisoare d-nului Andrei Şerban, să-l intreb de ce raspândeşte ura în loc să îi facă pe oameni să-şi dea seama ce îngrozitor se comportă unii cu alţii. Dacă a pus în scenă acest text ca să ne facă să ne dăm seama că nu e bine ce se întâmplă, atunci de ce nu menţioneaza asta în programul de sală, sau în prezentarea sa, şi de ce evita întregul adevăr? Probabil că nu se aştepta să fie în sală un spectator ca mine, aşa că poate jigni ţiganii de zor, cui cei pasă?…
De asemenea cum citeam traducerea în engleză m-am gândit ce ciudat: în engleza numele naţionalităţilor e scris cu litera mare, numai 'gypsy' e cu literă mică. Respect elementar refuzat.

Adaugiri:
De asemenea, cu d-nul Chirilă am avut alte păţanii. În conversaţia telefonică avută cu dânsul, când a rezervat biletele pentru spectacol, i-am spus că sunt o amestecătură de naţii, rroma printre altele, ca să fiu sigură că înţelege că nu e binevenit la spectacol dacă nu e respectuos cu aceasta, la care dânsul a crezut de cuviinţă să-mi spună că desigur ca sunt o femeie cu mult temperament! Şi mai apoi m-a rugat să-i citesc în palmă! Paştele mă-sii de treabă! Am pretins că sunt amuzată, dar nu a fost amuzant de loc. Vedeţi, nu am avut de-a face în persoană cu aşa prejudecăţi prosteşti, pentru că eu în ţară nu am spus niciodată cuiva despre sângele meu ţigănesc, iar aici i-am evitat pe rasişti. Dar acum nu o să-i las să-şi facă de cap. Asta e casa mea şi ei trebuie să mă respecte atât pe mine cât şi pe cei ca mine. Gândesc: Eu vă respect pe domniile voastre şi aşa şi dumneavoastra trebuie să mă respectaţi pe mine, vă place, nu vă place.

Sper că cineva zice ceva...
Cu stimă,

Ella Veres