De ce trebuie sa se organizeze in fiecare an un GayFest? Care (mai) este utilitatea unui astfel de coming-out colectiv? Intr-adevar, de ce ar accepta cineva sa-si faca publica (la nivel mai larg sau mai restrans) viata intima si sa accepte sa fie etichetat si plasat intr-o categorie?

Nu este mai bine sa ignoram ce fac oamenii in patul lor, sa ne prefacem ca nu ne intereseaza, ca suntem toleranti cu cele omenesti, prea-omenesti lucruri care se petrec in intunericul alcovurilor? Ce sa facem cu cei in patul carora se petrec lucruri pe care nu le intelegem si cu care nu suntem de acord? Nu putem sa-i mai bagam in inchisori, ca ne sare Uniunea Europeana in cap. Ia sa-i ascundem noi sub pres - sau mai bine in "dulapuri" - sa-i uitam acolo si sa ne inchipuim ca lucrurile care nu se vad de fapt nu exista.

Nu homosexualii au inventat "dulapurile" - poate ca doar termenul, caruia i-am dat o nota de umor negru, asa cum am facut de altfel cu toate stereotipurile cu care lumea asociaza comunitatea noastra. Nimeni nu intra de bunavoie intr-un "dulap" - cu atat mai putin un tanar aflat la o varsta cand a fi diferit, a fi altfel decat ceilalti echivaleaza cu izolarea sau marginalizarea in cadrul grupului de prieteni si colegi. Ostilitatea conditiilor exterioare ne-a obligat sa ne dedublam, sa ne cream o a doua personalitate pe care sa o afisam fata de familie, de prieteni, de "ceilalti", in timp ce incercam sa conservam in intunericul ascunzatorilor adevarata noastra natura, sa ne dezvoltam personalitatea in functie de propriile interese si pasiuni pentru a nu ne dezumaniza, pentru a nu ne nega pe noi insine ca indivizi.

Insa, din pacate, multi dintre noi nu au putut jongla cu personalitatile duble, nu au deprins tehnici schizoide, nu au invatat regulile jocului cu oglinzi. Nu e cazul sa facem aici inventarul ororilor cu care s-au confruntat homosexualii de-a lungul timpului, pentru ca astfel de lucruri nu se mai intampla in Romania si in Vest - sau cel putin nu se mai intampla acum - asa ca putem sa uitam ororile trecutului (riscand sa le repetam in viitor). Sau, de ce sa nu ne prefacem pur si simplu ca aceste lucruri nu s-au intamplat? N-am mai avea de ce sa ne simtim vinovati.

Sa nu mai pozam in victime atat timp cat nu am suferit vreo discriminare flagranta din partea societatii. Sa uitam trecutul si sa privim spre un viitor in care oamenii vor fi judecati numai pe baza caracterului si a faptelor si nu in functie de apartenenta la o anumita categorie sau de asumarea unei identitati. Indivizii trebuie judecati individual, nu-i asa?

Nu-i asa, fiindca indivizii nu sunt entitati izolate, ci traiesc in anumite comunitati, isi asuma mai mult sau mai putin constient anumite identitati si se plaseaza in anumite categorii, in functie de interese si afinitati. Fiindca, de la Platon incoace, am tot auzit ca omul este o fiinta sociala. Din pacate, tinerii care-si descopera o orientare sexuala diferita de a majoritatii nu-si pot asuma aceasta identitate si nu pot sa se plaseze in mod constient intr-o categorie, fiindca nu au modele de viata pozitive, nu au eroi sau idoli cu care sa se poata identifica. Homosexualii de care au auzit sunt indivizi marginali, "scursuri ale societatii" cu care nici un om "normal" nu vrea sa aiba de-a face, bolnavi, degenerati sau in cel mai bun caz paiate efeminate care mai apar la televizor si "fac show" spre deliciul publicului telespectator.

Coming-out-ul echivaleaza cu eliberarea (de frustrari, anxietati, remuscari, vinovatii), cu incendierea dulapului, cu "datul foc la puscarie si la casa de nebuni" - este un act politic revendicativ, este o asumare libera, deschisa si deplina a unei identitati, cu nimic mai bune sau mai rele decat altele, este acceptarea unui destin si a unei vieti traite la lumina zilei, fara explicatii sau justificari... Coming-out-ul este o datorie a fiecarui homosexual, pentru ca libertatea unuia amplifica la infinit libertatea mea, a ta si a tuturor celorlalti. Este o chestiune de decizie personala doar momentul si modul in care sa o faci!

Si asta fiindca noi credem in dreptul oamenilor de a tacea atata vreme cat exista alti oameni care sa vorbeasca in numele lor si sa se asigure ca acest drept le este respectat, oameni care nu sunt de acord cu respectiva alegere, dar care ar face orice pentru ca ceilalti sa aiba dreptul de a o alege.

Unii vor spune ca nu suntem datori cu nimic lumii. Noi insa credem ca suntem datori cu o viata - asta nu inseamna ca trebuie sa ne sacrificam viata pentru un ideal, ci ca suntem datori sa nu o lasam sa se iroseasca in zadar, din motive egoiste. De cand viata noastra ne apartine numai noua? De cand suntem stapanii propriului destin? Oare am aparut pe aceasta lume din proprie vointa? Sau am ales cumva circumstantele in care sa o facem? Am ales noi sa fim gay?

Nu noi ne alegem destinul, ci destinul ne alege pe noi si ne conditioneaza "alegerile". Nu am fost lasati pe acest pamant ca sa-i facem umbra, ci ca sa-l schimbam, dupa puterile noastre - altfel, ce rost ar avea destinele noastre si "alegerile" pe care le facem?

Sa nu ne amagim ca libertatile proaspat castigate inseamna ceva! Atata vreme cat nu sunt integrate in constiinta oamenilor, cat nu devin parte constitutiva a habitusului social, a traditiilor si mentalitatilor, ele nu sunt altceva decat forme fara fond, vorbe-n vant... fiindca vorbele nu au putere cand sunt rostite, ci doar atunci cand incep sa fie ascultate.

Ne iluzionam ca putem alege sa tacem si sa ne traim vietile in sfera privata, intr-un ghetou confortabil in care locuim noi si ai nostri, uitand ca poate va veni o vreme cand nu vom mai putea tacea, cand nu ne vom mai putea ascunde pentru ca nu vom mai avea unde si cand vom fi "pusi la zid" de o lume care nu stie de existenta noastra fiindca nimeni nu i-a vorbit despre noi.

Am tot auzit de la diversi "talk-show shrinks" ca e la moda sa fii gay. Pacat ca moda moare tanara. Daca suntem o moda, riscam sa avem destinul ei.

Putem deveni insa initiatorii unui curent cultural - putem sa-i invatam pe oameni ce inseamna toleranta. Insa toleranta poate fi invatata numai in raport cu cei care fac obiectul ei, asa cum discriminarile se nasc in absenta acestora. Ii discriminam tocmai pe cei pe care nu-i cunoastem si nu-i intelegem pentru ca nu i-am intalnit vreodata, pe "strainii" de care nu ne-am putut niciodata apropia.

Poate ca ocazia de a participa la o adevarata sarbatoare a diversitatii si pe strazile Bucurestiului se va ivi atunci cand Presedintele Romaniei nu va mai milita pentru respectarea drepturilor tuturor cetatenilor romani doar intre doua pauze de somn la diverse conferinte si seminarii pe tema asta, ci va fi in fruntea paradei tinand de un colt al steagului-curcubeu sau va fi el cel care va taxa derapajele sexiste, rasiste sau doar triste ale altora.

A alege sa taci este o contradictie in termeni - inseamna a alege sa nu alegi. A tacea inseamna a-ti pune singur calusul in gura.