In prezent mii de muncitori straini lucreaza in Romania, suferind de pe urma atitudinii exploatatoare a companiilor angajatoare care ii forteaza sa lucreze ore suplimentare, refuzand sa ii plateasca si santajandu-i cu desfacerea contractelor de munca si deportarea. In absenta existentei unor structuri care sa le protejeze drepturile, acestia sunt nevoiti sa se descurce pe cont propriu...

Unul dintre fenomenele cele mai pronuntate care au insotit procesul de tranzitie in Romania postdecembrista este reprezentat de migratia pentru munca in strainatate a romanilor. Dintr-o tara care la inceputul anilor ’90 a esuat in a gasi o strategie pentru re-integrarea cetatenilor sai pe piata fortei de munca autohtone, Romania s-a transformat in mai putin de 20 de ani intr-una dintre cele mai mari exportatoare de mana de lucru de pe continentul European (alaturi de Republica Moldova, Ucraina, Polonia si Bulgaria).

Statul roman s-a aflat astfel intr-o pozitie favorabila, bucurandu-se de o rata a somajului artificiala dar scazuta (migrantii romani nu sunt inregistrati ca someri in Romania), precum si de sume semnificative de bani care sunt investiti in tara, insa care provin din alta parte, neavand nici o legatura cu procesele de productie din Romania.

Incepand cu 2005-2006 in Romania a inceput sa se contureze un nou discurs axat pe criza de forta de munca incadrata in sectoare precum industrie usoara (textile), constructii, etc. Solutia aducerii muncitorilor romani inapoi acasa nu are nici o sansa de reusita daca tinem cont de faptul ca in strainatate acestia castiga salarii de 4-6 ori mai mari decat in Romania. Alt tip de solutii erau necesare.
Primul care a spart gheata importand 400 de muncitori chinezi pentru fabricile sale de textile din Bacau a fost italianul Antonello Gamba, directorul fabricilor Sonoma si Wear Company. Insa problemele care au aparut au fost strans legate de exploatarea si ingradirea libertatii acestora, de tratarea lor ca pe niste sclavi care datorita barierelor de limba si cultura nu se pot exprima sau apara. Incidentele care au intervenit in Bacau si care au determinat plecarea a cca 250 de muncitoare chineze, nu l-a impiedicat pe patronul italian ca in prezent sa lucreze cu cca 250 de chinezi si 350 de muncitori din Bangladesh.
Importul de forta de munca s-a dovedit profitabil. Legea il obliga pe angajator ca in cazul in care angajeaza mucitori straini sa le acorde acestora salariul mediu pe economie, insa din ianuarie 2008 cetatenii straini se supun in totalitate legilor de salarizare din Romania.

In prezent mii de muncitori straini lucreaza in Romania, suferind de pe urma atitudinii exploatatoare a companiilor angajatoare care ii forteaza sa lucreze ore suplimentare, refuzand sa ii plateasca si santajandu-i cu desfacerea contractelor de munca si deportarea. Fragmentul urmator reprezinta ilustrarea unei astfel de situatii care implica 95 de muncitoare filipineze ce lucreaza la fabrica Mondostar din Sibiu. Toate informatiile provin din discutiile purtate cu muncitoarele filipineze, cu administratia fabricii Mondostar, precum si cu reprezentanti ai AJOFM si ITM Sibiu.

Ianuarie 2008 : Faliment vs. Import de muncitori

In 2006, fabrica Mondostar avea 1000 de angajati, pentru ca in prezent sa aiba numai 400. Aparent muncitorii au preferat sa renunte la slujbele de aici pentru a pleca in strainatate sau pentru a se angaja in hipermarketurile din zona. Confruntandu-se cu o criza acuta de mana de lucru, precum si cu eventualitatea falimentului, conducerea fabricii a luat decizia de a aduce muncitoare din strainatate. Pentru aceasta a fost contractata o firma de intermediere din Bucuresti, careia i s-a dat sarcina de a gasi 150 de muncitoare cu calificare si experienta de munca in textile, precum si vorbitoare de limba engleza.

Intermediarii si contractul de munca

Pentru a putea duce la bun sfarsit sarcina gasirii de muncitori, firma din Bucuresti a contractat o alta firma din Cipru si firma de recrutare din Filipine. Brokerul roman si cel cipriot s-au deplasat in Filipine, unde le-au cunoscut pe muncitoare si le-au pus sa semneze un contract scris in limba romana si engleza.
"Contractul era scris in limba romana si in engleza, dar cand am vrut sa il citim ei ne-au spus sa ne grabim pentru ca nu avem asa de mult timp si trebuie sa se duca sa aplice pentru viza pentru a putea merge mai repede in Romania. Ei s-au oferit sa ne faca un sumar al contractului, insa au omis sa ne spuna ca in contract era mentionata o norma de productie. De asemenea nu ne-au spus ca trebuie sa ne platim cazarea si masa. Ei doar ne-au spus ca salariul de baza este 400$ la care se adauga overtime 100%."(R.A)

Muncitoarele filipineze aveau experienta anterioara a muncii in strainatate si stiau ca orele suplimentare cresc semnificativ cota de salarizare. Majoritatea acestora lucrasera inainte in tari precum : Taiwan, Coreeea, Japonia, Nmibia, Cambodgia, Africa de Sud, etc. unde nu au avut experiente neplacute in ceea ce priveste programul de lucru, conditiile de munca sau salarizarea.

Ca intotdeauna cand exista un numar mai mare de intermediari intre parti, exista si importante sume de bani care trebuie sa le revina acestora. Muncitoarele filipineze au trebuit astfel sa pleteasca in jur de 3000$ agentiei din Filipine, care in schimb le-a procurat contractele de munca si biletul de avion Manilla-Bucuresti. Restul banilor au reprezentat comisionul intermediarilor. Astfel, venirea in tara a filipinezelor s-a facut integral pe cheltuiala lor.
"Pentru a putea sa venim in Romania am facut un imprumut la banca cu ipoteca. Trebuie sa platim in fiecare luna cam 300$ pe o perioada de un an, iar noi aici nici nu ramanem cu atatia bani dupa ce ne platim cazarea, masa si taxele."(R.A)

Multe dintre articolele care au fost recent publicate in mass-media romaneasca arata faptul ca muncitorii straini reprezinta o serioasa investitie financiara pentru angajator care trebuie sa plateasca mii de euro pentru a ii putea aduce si angaja in Romania. Aproape deloc nu se vorbeste despre faptul ca in multe dintre cazuri muncitorii sunt cei care platesc sume colosale de bani pe care ii imprumuta din tara de origine pentru a veni sa munceasca in Romania, cu speranta de a ii putea recupera in cateva luni lucrand mult peste programul de 8 ore/zi.

Angajatorii se afla astfel in pozitia de a nu fi investit aproape nimic in aducerea acestor muncitori straini in tara.
Odata ce acestia incep munca propriu-zisa devin vulnerabili in fata lacomiei angajatorului care doreste sa isi maximizeze profitul prin exploatarea fizica a muncitorilor, prin neplata orelelor suplimentare sau ingradirea libertatii fizice si de exprimare a acestora (in afara programului de lucru).

De cele mai multe ori, constransi de barierele de limba si de datoriile facute pentru a veni in Romania, multi dintre muncitorii imigranti nu au puterea de a protesta pentru schimbarea conditiilor de munca, de a depune plangeri sau de a renunta la respectiva slujba.
Chiar si in cazul in care anumite cazuri de exploatare sunt aduse in atentia opiniei publice, angajatorii reusesc adesea sa se sustraga oricarei responsabilitati prin mijloace care tin cel mai probabil de inaltul grad de coruptie al institutiilor publice din Romania care inchid ochii si ridica din umeri, atunci cand ar trebui sa se ocupe de investigarea mai minutioasa a cazurilor de neo-sclavagism raportate in secolul 21 intr-o tara care se doreste a fi numita « civilizata » sau democratica.

De ce Romania?!

Datorita dificultatilor majore pe care le intampina in gasirea unui loc de munca, majoritatea filipinezilor sunt nevoiti sa lucreze in afara granitelor tarii lor. Multe dintre femei sunt calificate in meserii ce tin de industria usoara, acestea fiind larg disponibile pe glob. R.A. una dintre filipinezele care lucreaza in Sibiu, imi spune ca in Manilla se castiga cam 250$/luna pentru muncitoarele din textile, insa este foarte dificil sa iti gasesti o slujba daca ai peste 30 de ani.
"Pentru mine care am aproape 40 de ani este imposibil sa imi gasesc o slujba buna in Filipine. Acolo conteaza mai mult varsta decat experienta. Iar angajatorii prefera sa angajeze tineri in jur de 20 de ani pentru ca ei nu au familii, sunt mai flexibili, mai motivati si mai rapizi. Asta este motivul pentru care incerc sa gasesc contracte de munca in diferite tari din lume."(R.A)

Inainte sa vina in Romania, filipinezele nu stiau nimic despre tara sau nu cunosteau oameni care sa fi venit aici in trecut. Au venit aici din pura intamplare, asa cum mai fusesera inainte in diferite tari din Asia si Africa.

Primul contact – primele probleme

Odata ce au ajuns in Romania, filipinezele au fost cazate in caminul de pe teritoriul fabricii Mondostar cate 8 in camera.De asemenea managementul fabricii le asigura si masa de pranz, binenteles contra cost. Pentru aceasta, femeile platesc cca 150$/luna, bani cu care ar fi putut sa isi asigure aceste servicii pe cont propriu.
Acestea se plang de calitatea proasta a hranei, preferand adesea sa sara peste masa de pranz. De asemenea, le este interzis sa primeasca vizitatori in caminul in care sunt cazate. In urma unor incidente recente libertatea de exprimare a acestora a fost conditionata de pierderea slujbei.
"Odata ce am ajuns in Romania si i-am cunoscut pe angajatori, am inteles ca din cei 400$ trebuie sa ne platim mancarea si cazarea. […]Dar am crezut ca daca vom munci ore suplimentare, asta nu va fi o mare problema."(R.A)

Dupa o perioada de 2 luni in care au lucrat zilnic cateva ore peste program, inclusiv sambata, filipinezele si-au dat seama ca aceste ore suplimentare nu vor fi platite de catre administratia fabricii. In consecinta, acestea au decis sa nu mai lucreze peste program, in paralel depunand o plangere la Ambasada Filipineza din Bucuresti. Pentru a-si putea negocia drepturile au desemnat 4 purtatoare de cuvant din randul celor care puteau comunica fluent in limba engleza.
“De-abia cand am inceput sa cerem explicatii pentru faptul ca nu ne plateau munca suplimentara am aflat ca de fapt in contract era scris ca o echipa trebuie sa produca 500 de piese pe zi. Dar pe noi ne-au repezit cand am vrut sa citim contractul si nimeni nu ne-a spus ca trebuie sa respectam aceasta cota absurda care este dubla decat se cere in orice alt loc unde am mai lucrat…si practic imposibil de atins in 8 ore”(R.A)

In aceste conditii, conducerea fabricii Mondostar avea justificarea legala a exploatarii, iar orice efort de protest al filipinezelor se putea dovedi in afara legi.
Realizand faptul ca salariul obtinut nu le permite nici macar sa isi plateasca datoriile facute pentru venirea in Romania, muncitoarele filipineze au incercat sa isi renegocieze pozitia si sa isi apere drepturile. Aceasta s-a soldat cu desfacerea contractului pentru 6 dintre ele, respectiv purtatoarele de cuvant si prietenele cele mai apropiate ale acestora.
“Eu nu eram unul dintre lideri, dar eram prietena cu ele. M-au concediat si pe mine pentru ca stiau ca daca ele pleaca eu le voi prelua functia.”(R.A)

Santajul si intimidarea

Cele 6 muncitoare au fost nevoite sa se intoarca in Filipine unde spera ca vor gasi un nou contract care sa le permita sa isi plateasca datoriile. Datorita faptului ca permisul de sedere in Romania este strict legat de autorizatia pentru munca obtinuta in baza contractului, odata contractul anulat acestea nu mai aveau dreptul sa ramana pe teritoriul Romaniei.
Conducerea fabricii Mondostar a folosit acest prilej pentru a crea un precedent care sa le intimideze pe cele 89 de muncitoare ramase. Insa aceasta premisa nu a functionat, acestea selectandu-si noi lideri care sa le reprezinte si sa le apere drepturile.
“Toate vor sa plece de acolo si o vor face mai devreme sau mai tarziu. Insa multe dintre ele inca spera ca ceva se va rezolva si sunt ingrijorate ca nu isi vor putea plati datoriile. Cred ca o sa le dea afara pe toate pana la urma”(R.A)

Lupta pentru drepturi

In prezent, desi Romania devine din ce in ce mai mult o tara de imigratie, muncitorii straini nu beneficiaza de multe drepturi politice si sociale pe care le au cetatenii romani. De asemenea, acestia nu sunt reprezentati de sindicate, fiind adesea nevoiti sa isi creeze propriile forme de organizare cu ajutorul carora sa incerce sa isi apere drepturile in fata angajatorilor. Necunoasterea limbii romane, lipsa relatiilor precum si masurile coercitive impuse de catre angajatori creaza reale platforme de exploatare bazate pe inducerea sentimentului de teama legat de pierderea locului de munca si al dreptului de sedere in Romania.
“Acum nici macar nu avem bani ca sa ne platim biletul de avion pana acasa. Ambasada se ocupa de asta. […] Ei au oprit recrutarea de muncitoare filipineze care sa vina in Sibiu. Inaintea noastra nimeni nu a venit in Romania si sper sa nici nu mai vina.”(R.A)

Datorita portitelor create in sistemul birocratic si a lipsei unor structuri care sa ii protejeze pe muncitorii imigranti, angajatorii sunt adesea protejati de lege chiar si in cazul in care situatiile de exploatare a muncitorilor devin evidente si sunt facute publice prin intermediul canalelor media.

Dupa ce in ultimii ani am vazut filme si am citit diferite materiale despre exploatarea muncitorilor in scopul dezvoltarii structurilor capitaliste din tarile dezvoltate, speram ca istoria sa nu se repete identic si in cazul Romaniei. Dar m-am inselat…