anti-corporatism, autogestionare, economic, monopol, socialism

O cursa de cai. In tribune un parior a pariat foarte multi bani pe calul numarul 7. Pariorul are mult mai multi bani la el insa acest lucru nu il afecteaza in momentul cursei pe jocheiul de pe calul numarul 7.
Pariorul este doar un spectator. Un actionar neimplicat si pasiv este asmenea spectatorului care a pus un pariu pe un cal. El detine resurse si doreste cresterea profitului insa nu poate face nimic pentru asta.
Din acest motiv muncitorii si managerii sunt oamenii pe care cresterea sau micsorarea profitului ii afecteaza direct si care sunt interesati de imbunatatirea eficientei unitatii. Ei sunt jocheii si caii de curse care sunt in competitie (nu doar spectatori) si care vor fi beneficiarii directi ai rezultatelor.

Marx se pare ca ar fi facut urmatoarea afirmatie referitor la clica burgheza care monopolizeaza asemenea economiei si accesul la cunoastere : “Sell a man a fish, he eats for a day, teach a man how to fish, you ruin a wonderful business opportunity.”
Stanga militeaza pentru emanciparea oamenilor din ignoranta in care sunt tinuti de jugul capitalist. Salariatii pot si se vor organiza in viitor pentru a conduce singuri marile unitati. Managerii sunt tot salariati, la fel si contabilii. Societatea se imparte intre proprietarii mijloacelor de productie si cei care traiesc din salariu (nu neaparat tinichigii, sudori, mecanici si alte personaje proprii iconografiei staliniste).

Statul trebuie sa controleze numai sectoarele de importanta strategica ale economiei - marea industrie (industria energetica, producatoare de armament, etc). Aceasta garanteaza democratia si independenta unei tari.
Intreprinderile medii si mici se vor autogestiona. Deci descentralizare, dupa modelul de mai sus insa fara patroni; muncitorii si personalul administrativ conduc in propriul lor interes unitatea.
Micii producatori, micii comercianti actioneaza independent ca si pana acum.

Aceasta asociatie a muncitorilor cu managementul poate deveni foarte eficienta. Avantajele sunt numeroase de ambele parti. Managerii vor detine intre 5 si 20% dintre actiunile companiei, fiind astfel interesati direct in reusita afacerii. Ei devin coproprietari ai afacerii. Majoritatea actiunilor sunt insa detinute de muncitori. Rolul sindicatelor va tinde sa se diminueze luptand mai degraba pentru dreptul noilor angajati de a deveni coproprietari.
Sistemul acesta de extindere a democratiei la locul de munca a mai fost implementat si in Iugoslavia (intreprinderi cu auto-gestionare) dar si in America prin anii ’80 ( in cadrul miscarii LBO de concentrare a actiunilor in mainile celor implicati direct in procesul de productie) prin diverse variante de scheme MEBO.

Prin acest sistem salariatilor le este asigurat locul de munca fapt ce are un efect pozitiv asupra performantelor intreprinderii. In Japonia marile companii utilizeaza conceptul de «lifetime employment» , «human capital investment», training si calificare continua, asigurand astfel increderea angajatilor si integrarea acestora in cultura organizationala a companiei. Acesta este un avantaj competitiv serios fata de companiile cu salariati nemotivati si dezinteresati care parasesc imediat compania la primele semne de scadere.

Potentialul de eficienta al companiei este masurat de indicele « X-efficiency » [Leibenstein] sau indicele efort-eficienta. O persoana este relevanta din acest punct de vedere nu mai daca reuseste prin efort sustinut si motivatie sa creasca eficienta resurselor angrenate in afacere. Daca profitul si pierderea sunt in mainile oamenilor relevanti din punct de vedere al efortului atunci acest indice in mod sigur va indica o crestere.

Un alt factor motivational il reprezinta datoria si obligativitatea creata de contractarea unui imprumut in vederea derularii afacerii. Este esential ca unitatea sa aiba profit pentru ca datoria astfel creata sa fie platita din profituri. Se pot acorda facilitati muncitorilor si managerilor prin acordarea unui credit preferential daca pot garanta initial cu sume modice.

Aceast tip de organizare a unei intreprinderi este cea mai democratica, dreptul de vot al actionarilor salariati fiind distribuit in functie de actiunile detinute, conform procentajului propus managerii fiind detinatorii a nu mai mult de 20% din actiuni.

Scopul final este alungarea claselor neproductive, a celor ce traiesc din rente, dobanzii si dividende, fara sa depuna nici cel mai mic efort. Acestia sunt parazitii societatii.
Bunurile necesare redistribuirii sunt produse de oameni. Intr-o uzina muncitorii lucreaza cu utilaje produse de alti muncitori si proiectate de ingineri-totul sub atenta coordonare a managerilor. Ce au toti acestia in comun. Au ca forma de venit salariul. Actionarii doar trebuie sa aiba grija sa apara pe la diverse agape si sa cheltuie acolo foarte multi bani pentru ca sa stie concurenta ca afacerile merg si creditorii sa stea linistiti. Ei desigur "gestioneaza eficient capitalul" in acest mod si in urma sfaturilor date de consultanti, evident -tot salariati ai sai.

Marx scria in Manfiestul Partidului Comunist : « A fi capitalist înseamnă a ocupa în producţie nu numai o poziţie pur personală, ci şi o poziţie socială. Capitalul este un produs colectiv şi nu poate fi pus în mişcare decît prin activitatea comună a numeroşi membri ai societăţii, ba, în ultimă instanţă, numai prin activitatea comună a tuturor membrilor societăţii.

Capitalul nu este deci o forţă personală, ci o forţă socială.

Aşadar, atunci cînd capitalul este transformat în proprietate colectivă, aparţinînd tuturor membrilor societăţii, aceasta nu înseamnă transformarea unei proprietăţi personale în proprietate socială. Ceea ce se transformă este numai caracterul social al proprietăţii. Ea îşi pierde caracterul ei de clasă. »


Viitorul este aici. Istoria nu se sfarseste niciodata.