Haideti la Calais sa protestam impotriva distrugerii taberelor si squaturilor imigrantilor!
Actiuni de Solidaritate Internationala in fata ambasadelor din Europa!

Denuntam acest act de agresiune impotriva imigrantilor care au suferit deja foarte mult si au indurat multe pericole in calatoriile lor spre Calais.
Nu-i consideram pe imigranti ca fiind “problema”: solidaritatea este singurul raspuns posibil la situatia in care au fost adusi.

Respingem normalizarea si utilizarea abuziva a cuvintelor “clandestin” si “ilegal” si sprijinim spiritul Articolului 14 din Conventia de la Geneva (1951) care stipuleaza dreptul fiecarui individ de a cere azil oriunde doreste.

Totusi, mergem dincolo de limitele conceptului de azil, care ii exclude pe oamenii ce fug de violenta non-statala, de viol, si de asemenea ii ignora pe cei fortati sa plece de catre violenta unei saracii impusa asupra lor de catre regulile pietei stabilite la Washington si Geneva. Razboiele pe care capitalismul le provoaca si duce impotriva oamenilor, pentru a asigura si exploata resursele si forta de munca a acestora, creeaza aceste forme de violenta.

Credem ca toti oamenii ar trebui sa aiba libertatea de a se muta si stabili unde doresc, si ca aceasta libertate nu ar trebui sa fie rezervata unei minoritati: credem in drepturi egale pentru toti, drepturi ce nu ar trebui sa fie acordate de catre guverne, ci garantate oricarei fiinte umane.

Un aspect important al Conventiei de la Geneva este recunoasterea faptului ca a nu purta un pasaport valid nu este un act ilegal in sine (articolul 13). Imigrantii din Calais nu au avut alta solutie decat sa devina clandestini; nu exista modalitati legale pentru ca ei sa ajunga in Europa sau in UK, ceea ce ii aduce in mainile contrabandistilor, cu toate pericolele si costurile pe care le presupune asta.

“Alegerile” din Calais: intoarcerile « voluntare » sau sistemul de azil european

Cu planul lui Besson, exista doar doua alegeri pentru imigrantii din Calais: prima, asa numita intoacere « voluntara », este evident absurda. Abordarea din Calais, care se propaga in intreg Nordul Frantei, este de a obtine renuntarea imigrantilor supunandu-i la nivele extreme de violenta si intimidare polieteneasca. Cea de-a doua alegere este solicitarea de azil in Franta. Dar majoritatea imigrantilor se tem pe buna dreptate de aceasta varianta care constituie de fapt o capcana pentru ei: cei mai multi au fost amprentati si inregistrati in baza de date Eurodac pe cand se aflau in asa zise tari “sigure” precum Italia sau Grecia; potrivit acordurilor Dublin II, toti cei care cer azil intr-o tara europeana sunt trimisi in acea tara in care au fost amprentati initial. Este binecunoscuta violenta impotriva imigrantilor a formatiunilor de extrema dreapta in Italia si a politiei in Grecia. In plus, rata de succes a azilului pentru afganistani si irakieni in Grecia este 0%.

Guvernele britanic si francez, precum si presa mainstream, pretind ca imigrantii nu sunt refugiati propriu-zisi deoarece nu au cerut azil in aceste tari. Dar cine ar face-o daca asta reprezinta aproape un act de sinucidere? Prin aceste aranjamente, statele europene au creat un sistem care distruge sansele oamenilor la azil si la obtinerea statutului de refugiati.








Acordurile bilaterale intre Franta si Britania dupa inchiderea taberei Sangatte au condus la implementarea ce pare fara sfarsit a tot mai multe, mai scumpe si mai sofisticate controale de frontiera si la mutarea punctelor de control de frontiera britanice pe teritoriul francez. Din moment ce guvernul francez a cedat britanicilor si a acceptat implementarea politicilor acestora de inchidere si intarire a frontierei, consecinta evidenta este ca oamenii sunt mai mult blocati la granita. “Solutia” este distrugerea asezarilor provizorii ale imigrantilor (“jungle”). Imigrantii sunt astfel dispersati si deportati ca o metoda de a face problema sa “dispara”.

Guvernul pretinde sa rezolve problema justificandu-si actiunile cu minciuni nerusinate care acuza ca localnicii sunt atacati zilnic, si cu nevoia de a proteja atat localnicii cat si afacerile locale. Astfel de minciuni au fost intotdeauna apanajul politicienilor care cautau un tap ispasitor iar consecintele unei asemenea iresponsabilitati sunt bine cunoscute. Pentru a-si acoperi politicile cu o masca umana, Besson vorbeste despre 170 de imigranti carora li s-a acordat azil in Calais, dar acest fapt se dovedeste a fi completa fictiune: potrivit asociatiilor care activeaza in Calais, nu a fost acordat azil absolut nimanui.

Astazi, suntem pe cale de a fi martorii unei “eliminari” a imigrantilor la adapostul unor pretentii de ingrijorarare umanitarista. Besson sustine in fata luminilor stralucitoare ale mass-mediei ca a gasit o “solutie” demna pentru ei, dar cu siguranta acest lucru nu este adevarat.

Problemele reale care ii obliga atat de des pe imigranti sa-si paraseasca caminele nu vor fi rezolvate decat daca guvernele, in special cel britanic, cel american si cel francez, isi vor examina si schimba abordarile generatoare de razboi si politicile externe economice si ecologice care tintesc spre tarile asa zis “in dezvoltare” si “subdezvoltate”.

Imigrantii vor continua sa vina si sunt bineveniti aici. Libertatea de miscare este dreptul oricui!


Apelam la oamenii de peste tot sa vina la Calais saptamana asta pentru a arata solidaritate si a denunta politicile curente legate de imigratie.

Cerem eliminarea Dublin II, o politica selectiva asupra imigratiei, si a oricaror alte reguli care impiedica oamenii sa imigreze oriunde aleg sau au nevoie sa o faca!

Chemam la actiuni de solidaritate in fata amabasadelor si consulatelor franceze, pentru a protesta impotriva distrugerii taberelor de refugiati si imigranti de catre aceasta tara careia ii place sa se numeasca “caminul drepturilor omului”.