aspecte teoretice, capitalism, planificare, proprietate, socialism

Recent, pe blogul “l’Avant-garde”, am avut un schimb de replici cu dl.Asybaris (asybaris.blogspot.com) in care dansul punea in discutie capacitatea unui sistem planificat de a rezolva problema crizei economice cu care ne confruntam astazi dar si problema resurselor. Mai mult decat atat s-a atras iarasi atentia asupra pericolului ca orice sistem planificat sa se transforme intr-o dictatura. Este oare adevarat? Este asa cum spune Asybaris ca «Un sistem in care, de exemplu, se vorbeste de "nevoi reale" e un sistem dictatorial din start, pentru ca CINEVA ar trebui sa statueze nevoile reale. Banuiesc ca le-ar si norma. La fel cum ar norma si munca»? Este planificarea primul pas spre dictatura?

Planificarea in sine nu contine germenii unui regim totalitar ci este doar o metoda de organizare, care poate servi pe oricine. Mai mult – este singura forma rationala de organizare care corespunde nevoilor actuale ale omenirii, cu mentiunea ca astazi planificarea se face in sprijinul profitului si mai putin pentru o redistribuire echitabila. Ca o dovada ca «popa spune una si alta face» sta faptul ca cineva stabileste si in actuala organizare care sunt "nevoile reale" ale consumatorului. Se numeste cercetare de marketing si nu statueaza nimic ci doar constata. De exemplu, cand o firma produce inghetata, se cunoaste cam cata inghetata trebuie sa produca pe parcursul unui an ca sa nu ramana nevanduta. Poate produce oare aceasta firma in mod arbitrar?

Asybaris (liberal convins) este oripilat ca in socialism cineva ar putea sa decida locul nostru in societate dupa principiul «gigel, tu treci la agricultura, ionel tu...la propaganda, iar gheorghe tu la drumuri» dar nu vede ca forta de munca este si astazi supusa unui proces selectiv. «Cineva» decide: decide cel care te angajeaza, in functie de studiile pe care le ai, de recomandari (a se citi uneori "pile"), de experienta si de concurenta mai mare sau mai mica dintre oamenii disponibili pe piata de munca. Nici inainte de 1989 un om cu studii superioare nu ajungea sa isi castige existenta "la sapa" (e posibil astazi insa!).

Lasam deocamdata planificarea carierei si ne intoarcem la planificarea economiei - in zilele noastre, statistica, modelarea economica, cercetarile de piata au rolul sa inlature pe cat posibil crizele petrecute in procesul de circulatie si descrise de Marx in "Capitalul". Pe vremea lui Marx, piata functiona anarhic. Era suficient ca o parte din capitalisti sa scoata din circulatie o suma de bani ca sa apara o cantitate de marfuri in «surplus» pe piata. Acest lucru provoca o «mica» criza comerciala care atingea repede alte ramuri din industrie care nu isi mai primeau banii pe marfurile produse. O parte din fabrici se inchideau facand sa falimenteze si bancile care le-au creditat.

Astazi aceste probleme in mare parte s-au rezolvat datorita planificarii...capitaliste. Crizele sunt un fenomen tot mai rar in viata economica, avand atunci cand se produc alte cauze decat cele analizate de Marx la vremea lui. Care este insa pretul pentru aceasta aparenta bunastare. Pai cam acelasi pret pentru care unii ca sa nu il plateasca socialismului, ar fi dispusi sa fuga si astazi cu arma in munti: adica centralizarea. Centralizarea excesiva este o marota clasica a discursului liberal, folosita pentru a tine in şah, ca masă de manevra la alegeri, patura de liberi profesionisti, persoane fizice autorizate, mici patroni, mici comericanti si altii. Acestora li se spune ca centralizarea si planificarea vin cu comunismul, sunt produsul stangii etc. In realitate cea mai puternica centralizare este cea de astazi, creata sub domnia capitalismului.

Monopolurile, multinationalele, trusturile, corporatiile si toata aceasta centralizare la care s-a ajuns si prin intermediul Bursei (concentrarea de actiuni in maini putine) sunt un produs al capitalismului. Mai mult, statul in forma lui actuala, este o suprastructura proprie capitalismului. Capitalul este omniscient si omnipotent si centralizarea a atins astazi un punct maxim (se poate constata asta urmarind miile de fire prin care criza de peste ocean a ajuns pe continent).

Voi sustine aceste informatii cu cateva date statistice insa vreau sa subliniez inainte un lucru: micii patroni inca se leagana in iluzia proprietatii private, nevrand sa vada ca aceasta proprietate are numai o baza juridica si nicidecum o baza economica. Adevaratii patroni sunt aceia care le crediteaza micile afaceri - adica bancile. Nu e greu de presupus ca bancile se afla sub controlul marelui capital, in stranse legaturi cu corporatiile si au interesul sa «externalizeze» doar acele activitati economice pentru care aparatul lor managerial devine prea greoi. Aceste activitati sunt cele care creaza aceasta patura de mici patroni (in realitate doar administratori) mandri de statutul lor si mari sustinatori ai «dreptului la proprietate».

Este oare piata libera cu adevarat atunci cand cei mai bogati 1% dintre adulti, reprezentand 37 de milioane de persoane, controleaza 40% din activele personale totale, la nivel mondial? Procentajul urca la 85%, in cazul primilor 10% dintre cele mai bogate persoane, cu averi individuale de peste 61.000 de dolari. Cred oare cu adevarat oamenii ca lumea de astazi nu este condusa intr-o maniera planificata in care deciziile importante se iau la centru? Intr-adevar aceasta realitate pare cea mai putin...reala, pentru ca circuitul pe care acesti bani ii parcurg ca sa ajunga la micul afacerist lasa impresia unui joc liber. Nimeni nu cunoaste cine detine banca mama care detine banca romaneasca X si acel grup de actionari de ce industrii sunt legati sau ce campanii au finantat. Puterea de astazi canta la mai multe instrumente pentru ca are mai multe maini pe acelasi corp.

Inexistenta unei dominatii fatise si existenta multor mici intreprinzatori, il face pe micul patron sa creada ca el si proprietatea LUI chiar exista. Totul e real. Nu poate sa creada ca el si toti ceilalti joaca pe banii altcuiva, dezvolta si inmulteste banii altcuiva, caruia ii plateste o dobanda din tot ce castiga. Acel cineva, depersonalizat complet si reprezentat de o institutie este in realitate cel care controleaza aceasta entropie si care o poate si opri atunci cand dobanzile nu i se mai intorc si administratorii nu mai inmultesc cu spor banii LUI. Acest «cineva» este marele capital, planificatorul, coordonatorul si adevaratul proprietar al «avutiei natiunii».

Exista si astazi centralizare si planificare, insa ca si in trecut, modul complet nedemocratic in care sunt luate deciziile care ne privesc pe toti, manipularea si minciuna in care suntem tinuti, fac ca tot acest sistem centralizat sa nu fie bun de nimic. Acest lucru nu se va schimba atat tip cat sistemul nu functioneaza in slujba oamenilor ci numai in slujba corporatiilor, deci in slujba profitului. Problema in fond nu este legata de centralizare - acest sistem este deja centralizat - ci de necesitatea unei democratii economice si politice reale. Aici se afla raspunsul. Preferam sa ne conduca o mana de mari capitalisti, atat economic - prin uriasa putere pe care nu o poate controla nimeni, cat si politic - prin intermediul politicienilor amenintati de posibilitatea unei prabusiri peste noapte a ratingului de tara sau mai grav a Bursei? Sau preferam sa putem alege noi administratorii acestor bogatii uriase si pentru prima data in istorie democratia sa inceteze sa mai fie acea lectie a umilintei predata la fiecare patru ani de cei care sunt «alesi» sa asculte docili ordinele?

Am reprodus mai demult un text scris de Albert Einstein in 1949, cu titlul "Why Socialism?". Redau un pasaj pentru a atrage inca o data atentia asupra sistemului nedemocratic sub dominatia caruia se afla «lumea libera» si asupra necesitatii unei transformari radicale in plan politic si a unui control democratic asupra modului de productie: «Capitalul privat tinde sa fie concentrat in cateva maini in special datorita competitiei intre capitalisti si partial pentru ca dezvoltarea tehnologica si diviziunea crescanda a muncii au incurajat formarea unor unitati mari de productie in detrimentul celor mai mici. Rezultatul acestei dezvoltari este o oligarhie a capitalului privat a carui putere enorma nu poate fi efectiv controlata nici macar de o societate organizata democratic. Acest lucru este adevarat din moment ce membri ai institutiilor legislative sunt alesi de partidele politice, finantate puternic sau influentate de capitalisti care din ratiuni pragmatice separa electoratul de legislativ. Consecinta este ca reprezentantii poporului nu apara suficient interesele claselor neprivilegiate ale populatiei. Mai mult, in anumite conditii capitalistii controleaza inevitabil, direct sau indirect principalele surse de informatii (presa, radio, educatie). Este astfel extrem de dificil si in cele mai multe cazuri chiar imposibil pentru cetatean sa ajunga la concluzii obiective si sa-si utilizeze in mod inteligent drepturile politice».